Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (secolele IX-XVIII)

Autonomii locale – o schiță pentru bacalaureat și un model de eseu

Autonomii locale

• Fomațiuni politice prestatale, numite de N. Iorga romanii populare
• Au stat la baza formării statelor medievale românești
• Au la bază obștea sătească

Evoluția lor a fost influențată de o serie de factori externi și interni.

Factori externi:

• Continuarea migraţiilor:
  • Prezența migratorilor târzii: pecenegii, uzii, cumanii
  • Sec. IX – aşezarea ungurilor în Pannonia (după 896) – politică expansionistă
  • 1241 – marea invazie tătaro-mongolă
    • formarea Hanatului Hoardei de Aur
    • factor de echilibru politic în zonă
• Influenţa Imperiului Bizantin
• Politica expansionistă a Regatului Ungariei

Autonomii locale în spațiul intracarpatic (Transilvania)

• Sec. IX – Gesta Hungarorum / Faptele ungurilor (de Anonymus, notarul regelui maghiar Bela al III-lea) – menţionează  voievodatele lui:
  • Menumorut (Crişana, cetatea Biharea)
  • Gelu (Transilvania propriu-zisă, cetatea Dăbâca)
  • Glad (Banat, cetatea Cuvin)
  • Sunt înfrânți de căpetenii maghiare
• Sec.XI – Legenda Sfântului Gerard menţionează:
  • Voievodatul lui Gyla (Transilvania propriu-zisă, cetatea Bălgrad / Alba Iulia); intră în conflict cu regele Ștefan al Ungariei deoarece refuza convertirea la catolicism și este înfrânt
  • Voievodatul lui Ahtum (Banat, cetatea Morisena); intră în conflict u regele Ungariei deoarece a impozitat sarea care tranzita formațunea sa. Este înfrânt
  • Tendința de unificare a autonomiilor locale a fost oprită din cauza cuceririi maghiare

Autonomii locale în spațiul extracarpatic, la sud de Carpați ( Țara Românească)

• 2 iunie 1247 – Diploma cavalerilor ioaniţi, acordată de regele Ungariei, Bela al IV-lea, cavalerilor ioaniţi menţionează 5 formațiuni politice:
  • voievodatul lui Litovoi (în dreapta Oltului, între Olt și Jiu)
  • voievodatul lui Seneslau (în stânga Oltului, centrul în zona Argeș)
  • cnezatul lui Ioan (sudul Olteniei)
  • cnezatul lui Farcaş (nordul Olteniei)
  • Banatul de Severin (Țara Severinului) – marcă de apărare – acordată ioaniților

Autonomii locale în spațiul extracarpatic, la est de Carpați (Moldova)

• Autonomii locale – codri, câmpuri, cobâle, ocoale, ţări, menționate în acte ale cancelariei maghiare, papale, în cronici rusești
• Ţara Berladnicilor, Țara Brodnicilor, Țara Bolohovenilor, Ţara Şipeniţului
• Codrii: Cosminului, Lăpuşnei, Orheiului
• Câmpuri: Câmpul lui Dragoş, Câmpul lui Vlad
• Cobâle: Dorohoi, Neamţ, Bacău, Vaslui
• Ocoale: Câmpulung, Vrancea

Autonomii locale între Dunăre și Mare (Dobrogea)

• Secolul X
  • 943 – jupan Dimitrie (inscripţia de la Mircea-Vodă)
  • Jupan Gheorghe (complexul Basarabi)
• 971-1204 – Thema Paristrion (Paradunavon) – stăpânire bizantină
• Sec. XI – formațiunile conduse de Tatos (la Dristor), Sezlav  /Sestlav (la Vicina), Satza / Sacea (la Preslav)  – de origine pecenegă  – menţionaţi în Alexiada (de Ana Comnena)
• 1230 – Ţara Cavarnei (Cărvunei), între Mangalia și Varna, cu centrul la Caliacra – în jurul ei are loc unificarea.

Întemeierea Țării Românești

• Basarab I Întemeietorul (circa 1310-1352) – unifică autonomiile locale şi întemeiază Țara Românească.
  • Este urmașul lui Seneslau
  • Este fiul lui Tihomir / Thocomerius
  • Este mare voievod și domn
  • 1324 – Basarab I este numit de către regele Ungariei voievodul nostru transalpin
    • Țara Românească = sub suzeraniate maghiară
  • 1325 – este numit de regele Ungariei necredincios coroanei maghiare
  • Conflictul cu regele Ungariei Carol Robert de Anjou:
    • Cauze:
      • Suzeranitatea maghiară
      • Stăpânirea Banatului de Severin
  • 9 – 12 noiembrie 1330 – victoria de la Posada– împotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou (Cronica pictată de la Viena)
    • consecinţa: independenţa Ţării Românești

Întemeierea Moldovei

1) Descălecatul lui Dragoş (1345-1354):

• 1350 – regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, organizează o expediție militară contra tătarilor la est de Carpaţi, la care participă şi voievodul Dragoş de din Maramureş.
• întemeiază o marcă de apărare cu centrul la Baia, sub suzeranitate maghiară.

2) Descălecatul lui Bogdan (1359):

• 1359 – voievodul Bogdan din Cuhea, Maramureş, intrat în conflict cu regele Ungariei, trece Carpații în Moldova.
• Îi alungă pe urmașii lui Dragoș, Sas și Balc.
• 1364 – 1365 – obține independența Moldovei (Cronica lui Ioan de Târnave)

Domnia: are un caracter ereditar-electiv, practicându-se și asocierea la tron. Dinastii: Basarabi și Mușatini.

Titulatura: Io – Ioannes = cel ales de Dumnezeu (origine divină); domn – dominus = stăpân absolut; singur stăpânitor, autrocrat; mare voievod (comandant suprem al armatei)

Societatea românească a fost la începutul Evului Mediu o societate rurală, forma de organizare fundamentală fiind obștea sătească. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului în diferite formațiuni prestatale, numite cnezate, voievodate sau țări. Dezvoltarea lor a fost influențată pe plan intern de diferențierea socială și prezența drumurilor comerciale spre Marea Neagră, iar pe plan extern de prezența migratorilor târzii.

               Primele autonomii locale atestate în spațiul românesc intracarpatic au fost voievodatele menționate în cronica notarului Anonymus, „Gesta Hungarorum”. Acest izvor istoric, scris în jurul anului 1200, prezintă formațiunile prestatale existente la venirea ungurilor la sfârșitul secolului al IX-lea: voievodatul lui Menumorut, voievodatul lui Gelu, voievodatul lui Glad. Printre caracteristicile acestor autonomii locale pot fi menționate următoarele: acestea erau conduse de un voievod cu atribuții militare, aveau o cetate de scaun și s-au confruntat cu ungurii. De exemplu, voievodatul lui Gelu se afla în Transilvania propriu-zisă, având cetatea la Dăbâca. Acesta s-a confruntat cu căpetenia maghiară Tuhutum și  a fost înfrânt. Voievodatul lui Menumorut se afla în Crișana, cu cetatea la Biharea. Acesta a fost înfrânt de ducele Arpad și între cei doi s-a ajuns la o înțelegere prin căsătoria fiicei lui Menumorut cu fiul lui Arpad. De asemenea și voievodatul lui Glad, din Banat, cu cetatea la Cuvin, a fost supus de unguri. În secolul al XI-lea în spațiul intracarpatic au fost atestate alte două voievodate, în izvorul istoric „Legenda Sf. Gerard”: voievodatul lui Gyla în Transilvania propriu-zisă, cu cetatea la Bălgrad și voievodatul lui Ahtum în Banat, cu cetatea la Morisena. Ambele voievodate au intrat în conflict cu regele Ștefan I cel Sfânt al Ungariei și au fost cucerite, Ahtum pentru că a impus o taxă pe sarea ce tranzita formațiunea sa, iar Gyla pentru că s-a opus trecerii la catolicism.

               Politica expansionistă maghiară s-a manifestat și asupra spațiului extracarpatic. Astfel, în 1247 regele Ungariei Bela IV aduce în Țara Severinului cavalerii ioaniți, în scop de apărare și expansiune teritorială în zona de la sud de Carpați. Din „Diploma cavalerilor ioaniți” avem informații despre autonomiile locale existente între Carpați și Dunăre: voievodatul lui Litovoi, voievodatul lui Seneslau, cnezatul lui Ioan, cnezatul lui Farcaș și Banatul de Severin. De asemenea, din acest document reiese că ioaniții primeau Țara Severinului spre folosință, jumătate din foloasele de acolo le reveneau lor și jumătate regelui Ungariei; avem informații despre statutul autonomiilor locale, despre obligațiile lor față de ioaniți și regele Ungariei, astfel, voievodatul lui Litovoi era obligat să sprijine militar ioaniții; alte informații fac referire la nivelul de dezvoltare economică, fiind menționate semănături, mori, fânețe etc.

               La începutul secolului al XIV-lea a apărut contextul favorabil unificării autonomiilor locale menționate în „Diploma cavalerilor ioaniți” datorită crizei dinastice din Ungaria. Astfel, Basarab I, domn al Țării Românești aproximativ în perioada 1310 – 1352, unește formațiunile politice și întemeiază statul medieval de la sud de Carpați. În perioada următoare întră în conflict cu Ungaria pentru stăpânirea Banatului de Severin. Astfel, o acțiune desfășurată în deceniul al treilea din secolul al XIV-lea a fost lupta de la Posada din anul 1330. Datorită problemei stăpânirii Banatului de Severin, regele Ungariei Carol Robert de Anjou organizează o campanie militară împotriva Țării Românești. Acesta refuză oferta de pace a lui Basarab I. În fața pericolului, domnul Țării Românești folosește tactica pământului pârjolit pentru a slăbi moralul inamicului. Cu trupele slăbite moral și fizic, regele Ungariei a decis să se întoarcă în Transilvania, dar a fost atacat prin surprindere de Basarab în trecătoarea de la Posada. Românii obțin victoria. Ca urmare, Basarab asigură independența Țării Românești față de Ungaria, un moment important în procesul de constituire a statului medieval românesc din Sudul Carpaților.

               Din punctul meu de vedere acțiunile politice desfășurate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în spațiul românesc dintre Carpați și Dunăre au contribuit la consolidarea Țării Românești deoarece au fost înființate instituțiile centrale, între care Biserica a jucat un rol deosebit. În anul 1359 domnitorul Nicolae Alexandru a întemeiat la Curtea de Argeș prima Mitropolie Ortodoxă a Țării Românești, unde l-a adus ca mitropolit pe Iachint de la Vicina. Astfel, a fost organizată Biserica ca instituție centrală, mitropolitul având un important rol spiritual, cultural și politic, deoarece era principalul sfetnit al domnului, era preocupat de construirea de biserici și mănăstiri, era locțiitor al domnului și membru în Sfatul Domnesc. Instituția a fost consolidată și de urmașul lui Nicolae Alexandru, domnul Vladislav Vlaicu, care înființează o a doua Mitropolie la Severin în anul 1370. Așadar, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, înființarea Bisericii ca instituție centrală a jucat un rol important în organizarea politică, culturală și religioasă a Țării Românești.

               În concluzie, evoluția politică a spațiului românesc în Evul Mediu a fost influențată de factorii externi precum politica expansionistă a Ungariei, care a mobilizat forțele interne pentru a rezista în fața presiunii din afară, astfel încât autonomiile locale au cunoscut o tentință de centralizare, iar în cazul spațiului extracarpatic acestea au reușit să se unească, să se consolideze și să-și obțină independența.

Eseul constituie o variantă de răspuns pentru:

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția politică a spațiului românesc în Evul Mediu, având în vedere:

– precizarea unui izvor istoric în care sunt atestate autonomiile locale din spațiul românesc intracarpatic în secolele al IX-lea – al XI-lea și menționarea a două caracteristici ale acestora;

– menționarea a două informații din Diploma Cavalerilor Ioaniți referitoare la autonomiile locale din spațiul sud-carpatic;

– prezentarea unei acțiuni desfășurate în deceniul trei al secolului al XIV-lea, în procesul de constituire a statului medieval românesc din Sudul Carpaților;

– formularea unui punct de vedere referitor la acțiunile politice desfășurate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în spațiul românesc dintre Carpați și Dunăre şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.