Rezolvarea subiectului I din varianta 9 din 2012 – bacalaureat istorie
Model de rezolvare a subiectului I din varianta 9 / 2012 pentru bacalaureat istorie var_09_2012
1. Bătălia precizată în sursa B este „bătălia de la Stănileşti (1711)”;
2. Sursa A se referă la secolul al XVII-lea (explicaţie: anul menţionat în sursă este 1688);
3. În sursa A este menţionat domnitorul Şerban Cantacuzino, iar în sursa B domnitorul Constantin Cantemir ( de asemenea, în sursa B este menţionat şi Dimitrie Cantemir);
4. A (explicaţia următoare nu necesită a fi trecută pe foaia de examen, dar este utilă în pregătire: sursa care susţine că unul dintre principiile programului de guvernare susţinut de domnitor este independenţa ţării este A, deoarece menţionează că principiile programului de guvernare sunt reafirmate „în tratativele cu Curtea vieneză, accentuând ideea de independenţă a Ţării Româneşti …”);
5. Două informaţii aflate în relaţie cauză – efect selectate din sursa B sunt:
– cauza: „Pentru a contracara pericolul reprezentat de tendinţele anexioniste ale Poloniei asupra Moldovei” (explicaţie: datorită „tendinţelor anexioniste ale Poloniei”)
– efectul: prin urmare „domnitorul Constantin Cantemir (1685-1693) a încheiat un tratat secret cu austriecii”.
În text pot exista mai multe informaţii aflate în relaţie cauză-efect. Este necesar a se menţiona explicit care este cauza şi care este efectul.
Un alt exemplu este următorul:
– cauza: Deoarece / pentru că domnitorul Dimitrie Cantemir era „convins de declinul ireversibil al Imperiului, impresionat de ascensiunea politică şi militară a Rusiei”
– efectul: aşadar „a încheiat cu aceasta un tratat politic”
Alt exemplu:
– cauza: deoarece era „Lipsită de pregătirea militară corespunzătoare”
– efectul: prin urmare „Rusia a fost înfrântă în bătălia de la Stănileşti (1711)”
sau:
– cauza: „Modificarea raportului de forţe militare şi politice” („avansul teritorial al Rusiei”, „ascensiunea politică şi militară a Rusiei”)
– efectul: „au determinat Poarta să introducă în Moldova (în 1711) şi în Ţara Românească (în 1716) un regim politic de o mai severă supraveghere, cel fanariot”;
6. În secolul al XIV-lea un exemplu de conflict la care au participat românii este bătălia de la Rovine. Lupta de la Rovine a avut loc în 10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395, între oastea Ţării Româneşti, condusă de Mircea cel Bătrân, şi armata otomană, condusă de Baiazid Fulgerul (Ilderim), datorită refuzului domnitorului muntean de a ceda Dobrogea şi de a supune ţara turcilor. Nu se cunoaşte cu exactitate locul bătăliei şi nici data. Unii istorici consideră că au avut loc două bătălii, cea de la Rovine fiind mai probabil lupta din 1395 datorită ajutorului primit de Mircea de la Sigismund de Luxemburg, cu care încheiase un tratat la 7 martie, acelaşi an. Raportul numeric era net favorabil otomanilor, prin urmare domnul Ţării Româneşti a adoptat tactica „pământului pârjolit”. După ce a hărţuit permanent inamicul, l-a atras la locul numit „Rovine”, unde armata otomană se putea desfăşura cu greu. Prin urmare, turcii au fost înfrânţi şi chiar dacă o parte din boieri l-au trădat pe Mircea, urcându-l pe tron pe Vlad Uzurpatorul, în scurtă vreme a redobândit controlul asupra întregii ţări şi Ţara Românească s-a afirmat ca un stat independent.
În secolul al XV-lea un conflict la care au participat românii a fost bătălia de la Belgrad din iulie-august 1456. După cucerirea Constantinopolului de către Mahomed al II-lea, turcii se aflau în plin elan expansionist spre centrul Europei, iar cetatea Belgradului reprezenta „cheia” atingerii ţelului lor. Asediul cetăţii a început în luna iulie, în ajutorul ei venind Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Acesta a reuşit să distrugă flota turcească de pe Dunăre şi să respingă atacul otoman la 21-22 iulie 1456. Prin urmare sultanul Mahomed al II-lea, rănit fiind, a ordonat retragerea turcilor. Cetatea Belgradului era, astfel, în siguranţă, iar centrul Europei putea respira uşurat. Din păcate apărătorul cetăţii, slăvit ca „atlet al lui Hristos” a murit la scurtă vreme răpus de ciumă (11 august 1456), în tabăra de la Zemun şi a fost înmormântat în Catedrala romano-catolică din Alba Iulia.
7. O asemănare între două acţiuni diplomatice în care sunt implicaţi conducători politici din spaţiul românesc în secolele al XIV-lea – al XVI-lea este aderarea la alianţele creştine antiotomane, scopul acestora fiind independenţa ţării, lupta antiotomană.
Astfel, Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti, a încheiat un tratat de alianţă antiotomană cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, la Braşov, la 7 martie 1395, în virtutea căruia a primit ajutor militar de la acesta în lupta antiotomană şi a participat la cruciada antiotomană de la Nicopole din 1396.
Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, a aderat de bunăvoie la Liga Sfântă, o alianţă antiotomană iniţiată de Papa Clement al VIII-lea şi din care făceau parte Spania, Statul Papal, Imperiul Habsburgic, Toscana, Mantua, Ferrara, dar şi Transilvania lui Sigismund Bathory şi Moldova lui Aron Vodă şi Ştefan Răzvan. Scopul era obţinerea independenţei Ţării Româneşti şi în acest sens a încheiat Tratatul cu Sigismund Bathory, la 20 mai 1595, la Alba Iulia.