Bacalaureat Istorie – rezolvarea subiectului II – varianta 3/2012

Subiect rezolvat pentru bacalaureat istorie – subiectul II – varianta 3/2012    var_03_2012

1. Statul care s-a aliat cu România prin Convenţia din 1921, conform sursei este Polonia.
2. O informaţie referitoare la conţinutul Convenţiei din 1921 este că ea era încheiată de România şi Polonia cu scopul ajutorului reciproc în cazul unui atac neprovocat venit din est, adică din Rusia comunistă şi avea un caracter defensiv. Informaţia din text este „la 3 martie 1921 a fost semnată Convenţia de alianţă dintre România şi Polonia, prin care cele două state se angajau să se ajute reciproc în cazul unui atac neprovocat la graniţa de răsărit”.
3. Organizaţia internaţională fondată în 1919 a fost Societatea Naţiunilor, iar o personalitate politică a fost Nicolae Titulescu, care a îndeplinit funcţia de preşedinte al societăţii în 1930 şi 1931.
4. Două informaţii referitoare la atitudinea Franţei şi Marii Britanii faţă de România sunt: „Franţa şi mai ales Marea Britanie au evitat să-şi ia vreun angajament precis privind apărarea integrităţii teritoriale a României” şi „au împins guvernul de la Bucureşti pe linia unei politici de ostilitate faţă de Germania”.
5. Din punctul meu de vedere acţiunile României în cadrul organizaţiei internaţionale Societatea Naţiunilor au fost importante, ca membru fondator, ţara noastră urmărind menţinerea păcii, evitarea unui nou război şi descurajarea revizionismului şi datorită acestei implicări reprezentanţii României au fost aleşi în conducerea societăţii, Nicolae Titulescu fiind ales chiar de două ori preşedintele Adunării generale. Două informaţii din text care susţin această opinie sunt: „ În iunie 1919 s-a creat Societatea Naţiunilor, din rândul căreia România făcea parte ca membru fondator” şi „România a acţionat în sensul creşterii rolului acestei organizaţii în viaţa internaţională, militând pentru adoptarea unor măsuri concrete de dezarmare, de descurajare a forţelor revizioniste”.
6. „Criza orientală” sau „chestiunea orientală” se  referă la problema împărţirii posesiunilor europene ale Imperiului Otoman între Austria şi Rusia, ceea ce a determinat izbucnirea războaielor ruso-austro-turce. România s-a implicat în „criza orientală” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea deoarece a participat la războiul ruso-turc din 1877-1878, cunoscut ca şi războiul de independenţă. Scopul diplomaţiei României după venirea la tron a lui Carol I, elaborarea Constituţiei şi instaurarea monarhiei constituţionale a fost de a se emancipa de sub suzeranitatea otomană, de a obţine independenţa. Contextul favorabil a fost oferit de redeschiderea „chestiunii orientale”; cu această ocazie România a încheiat o Convenţie cu Rusia, la 4 aprilie 1877, care prevedea, printre altele, trecerea trupelor ţariste prin România, pe un traseu bine stabilit, cu garantarea integrităţii teritoriale a ţării noastre. Deşi iniţial nu a fost acceptată participarea armatei române la război, în cele din urmă a fost solicitată intervenţia României, care a contribuit la victoria de la Plevna din toamna anului 1877. În consecinţă România s-a implicat în „criza orientală” de partea Rusiei pentru a obţine independenţa. Imperiul Otoman a fost înfrânt, prin urmare în timpul Congresului de pace de la Berlin din iunie-iulie 1878 este recunoscută independenţa statului român, condiţionată de modificarea art. 7 din Constituţie şi are loc schimbul teritorial, România fiind nevoită să cedeze Rusiei cele trei judeţe din sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei.