România postbelică (regimul comunist) – sugestii de eseu pentru bacalaureat
Subiectul al III-lea – varianta 02/2012 varianta_02_2012
România postbelică – sugestii de a rezolva eseul
Atenţie! Nu este eseul aşa cum trebuie trecut pe foaia de examen, sunt doar sugestii de rezolvare. În eseul propriu-zis nu exprimaţi cerinţele aşa. Atenţie la ordinea cronologică / logică a evenimentelor, la utilizarea conectorilor de cauzalitate şi concluzie şi la evidenţierea relaţiei cauză-consecinţă.
Introducerea:
În introducere se poate preciza care era situaţia Europei la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, divizarea ei în două blocuri şi situaţia ţării noastre în acest context, menţionând poziţia României în cel de-Al Doilea Război Mondial şi statutul de ţară înfrântă. De asemenea se pot defini totalitarismul şi comunismul.
Cuprinsul:
La cerinţa de a menţiona două acţiuni prin care a fost creat contextul pentru instaurarea stalinismului în România se precizează contextul intern şi extern care a favorizat preluarea puterii de către comunişti după 23 august 1944, cu directa implicare a trupelor sovietice prezente pe teritoriul României, abdicarea forţată a regelui Mihai în 1947, proclamarea republicii şi preluarea modelului sovietic de guvernare. Exemple în acest sens sunt: Acordul de procentaj de la Moscova din octombrie 1944, numirea guvernului Petru Groza la 6 martie 1945, falsificarea alegerilor parlamentare din noiembrie 1946, eliminarea opoziţiei, a partidelor politice şi în final îndepărtarea regelui la 30 decembrie 1947.
Menţionarea a două caracteristici ale politicii interne specifice perioadei stalinismului din România este o cerinţă care se poate rezolva prin precizarea a cel puţin două trăsături ale masurilor interne luate de regimul stalinist: precizaţi două măsuri politice interne, de exemplu adoptarea Constituţiei din 1948 după modelul celei sovietice din 1936 prin care era eliminat pluripartidismul, fiind permisă existenţa unui partid unic, Partidul Muncitoresc Român; o altă măsură ar fi desfiinţarea proprietăţii private prin naţionalizare şi colectivizare forţată şi planificarea economiei de către stat. Caracteristicile acestor măsuri sunt că ele au fost adoptate după modelul sovietic a lui Stalin şi că au fost impuse de stat prin forţă.
Prezentarea unui fapt istoric care a dus la instaurarea regimului naţional-comunist este o cerinţă care se poate rezolva prin prezentarea acţiunii din aprilie 1964, când este redactat documentul „Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale” prin care s-a susţinut neamestecul Moscovei în problemele regimului comunist din România, nesubordonarea Partidului Muncitoresc Român / Partidului Comunist Român faţă de cel sovietic, egalitatea tuturor partidelor comuniste între ele, alegerea căii unui comunism propriu, naţional. România respinge în 1964 planul Valev. Se recomandă precizarea unor măsuri luate în perioada 1960 – 1965, precum destalinizarea vieţii culturale, promovarea culturii naţionale, detaşarea faţă de Moscova după retragerea trupelor sovietice din România în 1958, reluarea contactelor cu Occidentul, eliberarea deţinuţilor politici.
Cerinţa de a preciza o caracteristică a regimului naţional-comunist din România, manifestată pe plan intern: se pot preciza ca şi caracteristici derusificarea, doctrina luptei întregului popor, păstrarea monopolului de stat în viaţa politică şi economică etc.
Formularea unui punct de vedere referitor la atitudinea României în plan internaţional, în perioada „Războiului rece”, presupune folosirea uneia din expresiile specifice, precum din punctul meu de vedere, eu cred că, consider că etc. Punctul de vedere trebuie să fie argumentat cu un fapt istoric relevant. Exemplificare: „Războiul rece” a reprezentat confruntarea indirectă dintre Occidentul democratic, reprezentat de blocul politico-militar N.A.T.O., în frunte cu S.U.A. şi Estul comunist, reprezentat de Tratatul de la Varşovia, dominat de U.R.S.S., respectiv dintre cele două doctrine – Truman şi Jdanov. Din punctul meu de vedere atitudinea României în plan internaţional, în perioada „Războiului rece”, ca stat comunist care gravita în jurul Moscovei şi ca membră a Pactului de la Varşovia din 1955, a cunoscut două etape: prima etapă a fost cea de subordonare totală sau aliniere la poziţia Moscovei, iar după retragerea trupelor sovietice din ţara noastră în 1958 de detaşare faţă de U.R.S.S. Prin urmare în prima etapă România a susţinut intervenţia sovietică din 1956 împotriva revoluţiei ungare condusă de Imre Nagy, în timp ce după 1960 ţara noastră se detaşează de sovietici, refuzând să intervină militar alături de statele membre ale Pactului de la Varşovia cu ocazia „Primăverii de la Praga” din 1968 şi reia relaţiile diplomatice cu Occidentul, ca urmare România fiind un mediator între state în timpul conflictelor.
Încheierea (este doar un exemplu):
Timp de un secol România a alternat între democraţie, autoritarism şi totalitarism, lipsa unei tradiţii democratice marcând viaţa politică românească şi stabilitatea ei. Vreme de aproape cincizeci de ani statul român a luat calea comunismului, iar construcţia democraţiei postdecembriste s-a realizat cu greu. Stalinismul şi mai apoi socialismul dinastic au lăsat sechele în societatea noastră şi în timp ce unele state fost-comuniste au înţeles mai bine ce înseamnă un stat de drept şi care este cursul normal al unei societăţi cu adevărat libere, faptul că drepturile atrag şi responsabilităţi, că a avea un simţ civic nu e o ruşine, se pare că noi nu reuşim să ne învăţăm lecţia despre democraţie. Să sperăm că istoria nu se va mai repeta.