Rezolvarea subiectului al III-lea – model bac 2012
Subiectul al III-lea – model bac 2012 Istorie
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre implicarea României în relaţiile internaţionale (secolele al XIX-lea – al XX-lea), având în vedere:
Trebuie să avem în vedere relaţiile internaţionale / politica externă a României între secolele XIX – XX, dar cum România există ca stat doar după Unirea Principatelor (1859) ne vom referi la a doua jumătate a secolului XIX – secolul XX.
Notă: Indicaţiile şi sugestiile sunt intercalate cu eseul.
Introducerea
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea România s-a afirmat în relaţiile internaţionale printr-o intensă activitate diplomatică în sensul obţinerii şi mai apoi a consolidării independenţei de stat, devenind o putere regională la începutul secolului al XX-lea. Încă dinaintea obţinerii independenţei, România a dus o politică externă proprie, a înfiinţat Ministerul Afacerilor Străine în 1862, stabilind, prin urmare, legături diplomatice cu alte state.
– menţionarea unei acţiuni desfăşurate de România în relaţiile internaţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
Pe fondul redeschiderii problemei orientale, se remarcă participarea României la războiul ruso-turc din 1877-1878 sau războiul de independenţă. România a încheiat o convenţie politico-militară cu Rusia pentru trecerea trupelor ţariste prin România, fiindu-i garantată, în schimb integritatea teritorială. Deşi Rusia nu a dorit iniţial participarea României la război, în cele din urmă a fost nevoită să solicite intervenţia armatei române. Prin urmare ţara noastră a intrat în război cu scopul obţinerii independenţei faţă de Poartă, care fusese deja proclamată la 9-10 mai 1877 în Parlament. Înfrângerea Porţii a determinat recunoaşterea independenţei (condiţionată) în cadrul Congresului de la Berlin (1878) şi s-a realizat schimbul teritorial cu Rusia, România primind Dobrogea în schimbul celor trei judeţe din sudul Basarabiei. Înrăutăţirea relaţiilor cu Rusia deoarece aceasta a încălcat convenţia cu ţara noastră a determinat aderarea la Puterile Centrale sau Tripla Alianţă în 1883, alături de Germania, Austro-Ungaria şi Italia. Deoarece a obţinut recunoaşterea independenţei de stat la Congresul de la Berlin din 1878, România a devenit un stat suveran, aşadar a încheiat tratate de pe poziţie de egalitate cu celelalte state şi a deschis reprezentanţe diplomatice în alte ţări.
– menţionarea unei cauze a aderării României la una dintre marile alianţe la începutul secolului al XX-lea si prezentarea unei consecinţe a acestei aderări pentru statul român;
La începutul sec. XX, pe fondul declanşării Primului Război Mondial, România a aderat la Antanta sau Tripla Înţelegere în 1916, alături de Franţa, Anglia, Rusia (cauza) datorită dorinţei de eliberare a Transilvaniei şi Bucovinei de sub dominaţia austro-ungară şi de formare a statului naţional unitar român. Aderarea României la Antanta s-a realizat prin convenţia politică şi militară, semnată în august 1916 (se pot preciza prevederile). (consecinţele) Prin urmare, România declară război Austro-Ungariei şi la 14 august 1916, armata română trece Carpaţii în Trasilvania (consecinţa imediată). Pentru că din sudul ţării au intrat trupele germano-bulgare, conduse de generalul von Mackensen, a neîndeplinirii obligaţiilor militare din partea Antantei, armata română a fost nevoită să se retragă în Moldova, reuşind în vara anului 1917 să oprească ofensiva la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Datorită participării la războiul de reîntregire naţională, a victoriei Antantei, dezmembrării Austro-Ungariei, desfiinţării Imperiului Ţarist şi a proclamării principiului autotederminării popoarelor, a fost posibilă realizarea statului naţional unitar român (Marea Unire) în 1918. Unirea provinciilor istorice cu România a fost recunoscută în cadrul Sistemului de la Versailles din 1919-1920. (se pot scrie mai multe detalii despre participarea la război şi despre Marea Unire)
Scopul participării României la relaţiile internaţionale interbelice a fost menţinerea integrităţii teritoriale, prevenirea revizionismului.
Legătura între evenimente, respectarea succesiunii cronologice şi logice:
În perioada interbelică România s-a afirmat în relaţiile internaţionale prin aderarea la Societatea Naţiunilor şi la alianţele regionale Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică. Din păcate acestea nu au putut preveni îzbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial şi prin urmare s-au destrămat. Datorită faptului că România a participat la frontul antisovietic între 1941-1944 şi a fost considerată un stat înfrânt în război, în urma conferinţelor interaliate şi a acordului de procentaj de la Moscova a intrat în sfera de influenţă sovietică, fiind inclusă în blocul statelor comuniste. Comunismul din România cunosşte două perioade: stalinismul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi naţional-comunismul lui Nicolae Ceauşescu.
– menţionarea a două acţiuni ale regimului stalinist din România desfăsurate în relaţiile internaţionale şi precizarea unei asemănări între acestea;
Regimul stalinist = regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
România semnează Tratatul de prietenie şi asistenţă mutuală cu U.R.S.S. (1948) şi semnează tratate asemănătoare cu Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, Iugoslavia, aderă la Tratatul de la Varşovia, denunţă tratatul cu Iugoslavia datorită atitudinii lui Tito faţă de U.R.S.S. şi condamnă revoluţia din Ungaria din 1956. România a aderat la C.A.E.R.
Asemănare poate fi : România a fost subordonată total faţă de U.R.S.S. în perioada 1948-1960, prin urmare denunţă tratatul cu Iugoslavia datorită excluderii acesteia din Comintern cauzată de atitudinea lui Iosif Tito şi sprijină intervenţia militară a statelor membre ale Pactului de la Varşovia în timpul revoluţiei din Ungaria din 1956,condusă de Imre Nagy.
– formularea unui punct de vedere referitor la atitudinea regimului naţional-comunist din România faţă de „Războiul rece” şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Regimul naţional-comunist = regimul lui Ceauşescu
Din punctul meu de vedere atitudinea regimului naţional-comunist faţă de Războiul rece a fost una de detaşare, neutralitate, mediere deoarece după retragerea trupelor sovietice din România în 1958, România s-a distanţat de politica Moscovei şi a reluat legăturile cu Occidentul. Prin urmare a refuzat să facă parte din structurile militare ale Tratatului de la Varşovia, a refuzat să participe la „primăvara de la Praga” din 1968, a avut o doctrină diferită de cea a Tratatului, anume doctrina războiului întregului popor. România a reluat legăturile cu Occidentul, prin urmare a activat în cadrul O.N.U., au avut loc vizite oficiale din partea preşedinţilor S.U.A., Franţa, a recunoscut Republica Federală Germană.
Încheiere
Putem afirma că România a dus în perioada secolelor XIX-XX o politică menită să îi consolideze poziţia în regiune, să îi asigure integritatea teritorială şi independenţa. Desigur, această politică a fost determinată şi de jocul marilor puteri, joc care a plasat-o în sfera blocului comunist în perioada postbelică. Revenirea la democraţie după anul 1989 a condus România pe drumul aderării la Uniunea Europeană şi N.A.T.O.
Notă! Se punctează şi:
– utilizarea limbajului istoric adecvat – utilizarea corectă a noţiunilor istorice
– structurarea prezentării – introducere – cuprins – încheiere / concluzii
– evidenţierea relaţiei cauză-efect – În prezentarea faptelor istorice să fie menţionate cauzele (de ce au avut loc) şi consecinţele (ce importanţă au avut, ce au determinat). Această evidenţiere se face şi prin utilizarea conectorilor de cauzalitate şi concluzie.
– susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia) – dovedirea prin fapte istorice relevante a celor afirmate; conectorii de cauzalitate pot fi: deoarece, pentru că, datorită faptului că, fiindcă …; conectorii de concluzie pot fi: prin urmare, în concluzie, aşadar…
– respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice – cerinţele se rezolvă în ordinea cronologică a evenimentelor. Trebuie să se facă o legătură între evenimente, nu poţi sări de la aderarea la inceputul secolului XX la Antanta şi formarea statului naţional unitar român la perioada stalinistă fără nici o legătură. Aceasta se poate realiza pe scurt, în câteva propoziţii, de exemplu: În perioada interbelică România s-a afirmat în relaţiile internaţionale prin aderarea la Societatea Naţiunilor şi la alianţele regionale Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică. Din păcate acestea nu au putut preveni îzbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin urmare s-au destrămat. Datorită faptului că România a participat la frontul antisovietic între 1941-1944 şi a fost considerată un stat înfrânt în război, în urma conferinţelor interaliate şi a acordului de procentaj de la Moscova a intrat în sfera de influenţă sovietică, fiind inclusă în blocul statelor comuniste. Comunismul din România cunosşte două perioade: stalinismul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi naţional-comunismul lui Nicolae Ceauşescu.
– încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată- nu mai puţin de 1 + ¾ pagini şi nici mai mult de 2 + ¾ pagini.