Subiecte rezolvate

Rezolvarea subiectului al III-lea – varianta 9 din 2012 – pentru bacalaureat istorie

Rezolvarea subiectului al III-lea – varianta 9 din 2012 – pentru bacalaureat istorie   var_09_2012

Politica promovată de România în perioada postbelică

După lovitura de stat de la 23 august 1944, prin care guvernarea antonesciană a luat sfârşit, teoretic România revenea la democraţie, însă în realitate începea procesul de preluare a puterii de către comunişti. Ascensiunea comuniştilor la putere a fost sprijinită de armata sovietică aflată în ţară şi influenţată de deciziile marilor puteri.

Convenţia de armistiţiu din 13 septembrie 1944 considera ţara noastră un stat înfrânt în război, trebuia să plătească U.R.S.S.-ului despăgubiri de război, să suporte ocupaţia militară sovietică şi să participe mai departe cu trupe pe frontul antihitlerist. Singura prevedere favorabilă era anularea Dictatului de la Viena.

Conform Acordului de procentaj de la Moscova, din 9 octombrie 1944, România rămânea în procent de 90% sub tutela sovietică.

Prin urmare au fost create premisele instaurării regimului comunist, România devenind unul dintre statele – satelit ale Moscovei. Un prim pas a fost impunerea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, iar de aici până la înlăturarea monarhiei la 30 decembrie 1947 a fost numai un pas. Mijloacele folosite pentru acapararea pârghiilor puterii au fost ilegale, s-au făcut presiuni şi înscenări, s-au comis abuzuri şi manipulări pentru eliminarea opoziţiei.

Regimul comunist din România a cunoscut două etape principale: stalinismul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, între anii 1948-1965, şi naţional-comunismul lui Nicolae Ceauşescu, între anii 1965-1989.

În ianuarie 1948 a fost proclamată Republica Populară Română, în istoria ţării începând o nouă etapă, cea a stalinismului politic. Statul român a fost inclus din punct de vedere politic în blocul sovietic, fiind elaborată o nouă Constituţie (1948, 1952) după modelul lui Stalin. Regimul stalinist din România s-a înscris în rândul regimurilor totalitare de extrema stângă prin crearea partidului unic, comunist, eliminarea opoziţiei, înfiinţarea poliţiei politice, Securitatea, introducerea cenzurii, realizarea naţionalizării industriei şi a colectivizării agriculturii, planificarea economiei, după modelul vecinului de la răsărit.

În politica externă regimul stalinist a cunoscut o perioadă de totală subordonare faţă de Moscova, între anii 1948-1960, perioadă în care statul român a aderat la C.A.E.R. şi la Pactul de la Varşovia, ambele aflate sub tutela sovietică.

Un fapt istoric desfăşurat de România în cadrul Războiului Rece a fost şi aderarea la Tratatulde la Varşovia, creat în 1955, ca răspuns la fondarea NATO. Ca membră a acestuia, în 1956 România a sprijinit intervenţia sovietică din Ungaria pentru înfrângerea revoluţiei lui Imre Nagy. Acest fapt a atras încrederea Moscovei, prin urmare în anul 1958 sunt retrase trupele sovietice din ţară. Urmează o perioadă de relativă detaşare de politica U.R.S.S.-ului, fiind reluate legăturile cu Iugoslavia şi Occidentul. În acelaşi timp statul român respinge planul Valev în 1964, care ar fi transformat ţara noastră într-o simplă sursă de materii prime. Prin „Declaraţia din aprilie 1964” se alege calea unui comunism propriu, naţional, detaşat de interesele sovietice.

Naţional-comunismul (1965-1989) este perioada regimului politic condus de Nicolae Ceauşescu. Dacă primii ani au fost dominaţi de destindere şi de reluarea legăturilor cu democraţiile occidentale, după 1971 este impus socialismul dinastic, fiind introdus regimul personal al lui Ceauşescu şi cultul personalităţii. A fost elaborată Constituţia din 1965, numele ţării fiind schimbat în Republica Socialistă România, iar în 1974 a fost introdusă funcţia de preşedinte.

Regimul naţional-comunist seamănă cu cel stalinist din punct de vedere politic, dar şi economic şi cultural, deoarece se menţine partidul unic, cel comunist, care se identifică cu statul, iar mijloacele folosite precum propaganda, manipularea ideologică sunt aceleaşi. Alte asemănări între acţiunile desfăşurate în politica internă sunt: elaborarea unor Constituţii de inspiraţie sovietică, în timpul stalinismului au fost elaborate Constituţiile din 1948 şi 1952, iar în timpul naţional-comunismului Constituţia din 1965. Toate păstrau regimul totalitar, monopartidismul, Marea Adunare Naţională ca instituţie legislativă şi cenzura. Ambele regimuri au luat măsuri represive împotriva „duşmanilor poporului”, folosind Securitatea şi Miliţia în acest sens. În 1948 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului, iar în 1949 Direcţia Generală a Miliţiei şi apoi Trupele de Securitate. Înfiinţate în timpul stalinismului, ele au fost menţinute şi în timpul naţional-comunismului. Naţionalizarea industriei, realizată forţat începând cu 1948, planificarea economiei (planuri cincinale), industrializarea forţată, colectivizarea agriculturii în perioada 1949-1962, prin înfiinţarea CAP şi GAS, toate realizate în perioada stalinismului, au fost menţinute şi în perioada naţional-comunistă. O altă asemănare este sistemul represiunii, dar şi rezistenţa şi disidenţa faţă de regimul comunist.

Reacţia României în faţa evenimentelor desfăşurate în perioada Războiului Rece a suferit modificări în funcţie de contextul politic intern şi extern.

Politica externă a statului în perioada naţional-comunismului a fost dominată de detaşarea faţă de Moscova. România a rămas membră a Pactului de la Varşovia, dar în 1968 a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei în timpul „Primăverii de la Praga”, ceea ce a determinat creşterea prestigiului internaţional al lui Nicolae Ceauşescu. Prin urmare au loc vizitele unor preşedinţi din Franţa, S.U.A. în România. În acelaşi timp statul român refuză ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul în 1967, pe fondul războiului de 6 zile, nealiniindu-se poziţiei Tratatului de la Varşovia.  Un alt eveniment din perioada Războiului Rece la care a participat România este Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa, de la Helsinki din 1975, unde a avut un rol activ. Conferinţa promova ca principii: egalitatea statelor, respectarea drepturilor statelor, nefolosirea forţei şi ameninţărilor în raporturile dintre state. O concecinţă a acestui fapt este restructurarea relaţiilor comerciale cu alte state, fiind încheiate o serie de acorduri economice cu Occidentul.

Revenirea însă la practicile staliniste, prin introducerea socialismului dinastic, a cultului personalităţii, raţionalizarea alimentelor şi altele au constituit principalele cauze ale căderii regimului naţional-comunist în decembrie 1989.

Din punctul meu de vedere practicile politice democratice în a doua jumătate a secolului al XX-lea au fost inexistente până după 1989, iar revenirea la democraţie în perioada postdecembristă s-a realizat cu dificultăţi. Legiferarea unui regim democratic prin Constituţia din 1991 a însemnat şi revenirea la pluralismul politic, la organizarea de alegeri libere, deci, revenirea la practicile politice democratice, chiar dacă au existat şi tensiuni politice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.