Subiecte rezolvate

Subiect bac rezolvat – subiectul I – varianta 3/2012

Iancu de Hunedoara

Varianta 3/2012 – Subiectul I – subiect bac rezolvat        var_03_2012

  1. Conducătorul oastei care „i-a înfruntat pe turci la Sântimbru”, conform sursei A este Iancu de Hunedoara.
  2. Secolul la care se referă sursa B este secolul al XVI-lea (anul este 1574).
  3. În sursa A este menţionat ca domn al Ţării Româneşti Basarab al II-lea, îar în sursa B este menţionat Alexandru al II-lea Mircea.
  4. Litera corespunzătoare sursei care susţine că domnitorul a fost detronat ca urmare a unei campanii militare este B deoarece „Biruinţa de la Jilişte a deschis campania încheiată cu ocuparea Bucureştilor şi detronarea domnului Alexandru al II-lea Mircea al Ţării Româneşti”.
  5. Două informaţii selectate din sursa A, aflate în relaţie de cauză-efect: cauza este deoarece „Iancu [de Hunedoara] i-a înfruntat pe turci la Sântimbru […], dar a fost înfrânt”; efectul este „prin urmare, obligat să se retragă în cetate”.
  6. O instituţie centrală din spaţiul românesc în secolele XVII-XVIII este principatul din Transilvania. În prima jumătate a secolului al XVII-lea Transilvania a cunoscut absolutismul princiar în timpul domniei lui Gabriel Bethlen (1613-1629). Principatul beneficia de autonomie, principele fiind ales de Dietă şi confirmat de sultan. Principele avea atribuţii importante, precum coordonarea politicii externe; el declara război sau încheia pace, primea şi trimitea misiuni diplomatice. La sfârşitul aceluiaşi secol a intrat sub stăpânirea habsburgilor, astfel încât în urma Diplomei Leopoldine din 1691 funcţia de principe este deţinută de împăratul de la Viena şi se instituie funcţia de Guvernator al Transilvaniei, instituţia executivă principală (administrativă). Guvernatorul era considerat locţiitorul împăratului în provincie. În mod obişnuit el era ales de Dietă şi confirmat de împărat, dar au existat situaţii în care împăratul a desemnat un guvernator fără consultarea Dietei. Guvernatorul era ajutat de un Guberniu, format din 12 membri şi respecta  deciziile Curţii Aulice Transilvane de la Viena. Curtea Aulică supraveghea activitatea Guvernatorului şi a Guberniului, fiind în acelaşi timp şi cea mai înalţă instanţă juridică a Transilvaniei şi a funcţionat între anii 1694-1867, fiind condusă de un cancelar aulic, ajutat de consilieri. O altă instituţie centrală între secolele XVII-XVII a fost domnia din Ţara Românească şi Moldova. În secolul al XVIII-lea se instaurează domniile fanariote, în 1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească. Se agravează dominaţia otomană, domnul fiind considerat un funcţionar al Imperiului Otoman. Domnii erau aleşi majoritatea din rândul dregătorilor greci din cartierul Fanar din Constantinopol, de unde şi denumirea regimului. Domniile fanariote erau scurte şi se obţineau în urma unor licitaţii, fiind cumpărate de cei care ofereau mai mult.  S-a practicat şi obiceiul mutării domnilor dintr-o ţară în alta, dacă erau pe placul sultanului, astfel unii erau reinvestiţi. Domnii aveau mai mult atribuţii fiscale, în special aceea de a strânge impozite pentru a plăti haraciul, mucarerul, peşcheşurile către turci. Politica externă era dictată de Constantinopol, iar armata ţării fusese desfiinţată.
  7. O caracteristică a acţiunilor diplomatice ale românilor în Evul Mediu a fost alternarea alianţelor cu Marile Puteri vecine în funcţie de contextul politic extern, pentru a se asigura independenţa sau autonomia. Când Ungaria manifesta tendinţe expansioniste se încheia o alianţă cu Polonia pentru a preveni aceste tendinţe sau invers, în funcţie de context. Încheierea de alianţe antiotomane a fost o altă caracteristică a acţiunilor diplomatice, precum şi formarea frontului românesc antiotoman sau pentru prevenirea expansiunii Marilor Puteri vecine.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *